Archives

All posts by ana

Noul motor diesel de 1.6 litri dCi (R9M) este rezultatul politicii alianței Renault-Nissan de reducere a capacității cilindrice a motoarelor, simultan cu creșterea performanțelor acestora. „Downsizing” este termenul utilizat în industria automobilelor pentru reducerea cilindreei, concomitent cu creșterea puterii motorului.1_1.6_dCi_130_Energy

Motorul diesel 1.6 130 dCi Energy utilizat pe automobilele Renault-Nissan

Aproximativ 75% din cele 264 de componente ale motorului R9M sunt de concepție nouă. În același timp în jur de 25% de componente sunt împrumutate de la propulsorul de 2.0 litri dCi (M9R), recunoscut pentru calitate și fiabilitate.

Puterea maximă a propulsorului R9M este de 130 CP, disponibili la 4000 rot/min, iar cuplul maxim de 320 Nm începe de la 1750 rot/min și se menține constant pînă la aproximativ 2200 rot/min.

2_1.6_dCi_130_Energy_curba_cuplu

Motorul diesel 1.6 130 dCi Energy – curbele de cuplu și putere

Primele automobile din gama Renault echipate cu motorul R9M sunt MPV-urile Scenic și Grand Scenic. Din gama Nissan, Qashqai este crossvover-ul care va fi echipat cu 1.6 dCi Energy. Cu un consum de 4.4l/100km și emisii CO2 de 115g/km acestea se impun în topul automobilelor cu cel mai scăzut consum de combustibil.

Fiabilitatea propulsoarelor 1.6 dCi 130 Energy (R9M) este întărită datorită distribuției pe lanț și a filtrului de particule care nu necesită întreținere. Motoarele sunt produse la fabrica Renault din Cleon, Franța, specializată pe producția de motoarelor diesel de top ale alianței.

R9M, 1.6 dCi, este primul motor Renault-Nissan din gama Energy. Acesta va înlocui clasicul propulsor 1.9 dCi de 130 CP (F9Q). Cuplul generos al motorului R9M este disponibil în proporție de 80% de la turații foarte joase, de 1500 rot/min.  În același timp, pe ciclul de omologare New European Driving Cycle, consumul de combustibil al motorului R9M este cu 20% mai mic, comparativ cu predecesorul motor diesel F9Q. De asemenea, pe același ciclu, emisiile de CO2 au fost reduse cu 30g/km.

Tehnologii împrumutate de la F1

Arhitectura de motor „pătrat”

Motorul Energy 1.6 dCi a adoptat arhitectura „pătrată”, împrumutată de la motoarele de F1. Un motor se numește „pătrat” atunci când cursa pistonului este similară cu diametrul cilindrului. La motorul R9M cursa pistonului este de 79.5 mm iar diametrul cilindrului de 80 mm. Avantajul unui motor „pătrat” constă în posibilitatea de a utiliza supape cu diametru mai mare, care îmbunătățesc umplerea cilindrilor cu aer în timpul admisiei. Acest concept este utilizat la motoarele de F1 dar foarte rar în cazul motoarelor ce echipează autoturisme.

3_1.6_dCi_130_Energy_cursa_piston

Motorul diesel 1.6 130 dCi Energy – cursă piston x diametru cilindru

Curgerea transversală a lichidului de răcire

O altă tehnologie împrumutată de la motoarele F1 este răcirea motorului datorită curgerii transversale a lichidului de răcire prin blocul motor și chiulasă. Avantajul acestui tip de circuit este dată de răcirea mai bună a zonelor expuse solicitărilor termice (chiulasă, injectoare) precum și de o curgere naturală a lichidului, care se traduce într-un consum de putere mai mic al pompei de apă. De asemenea, lichidul de răcire curge transversal pe bloc, răcind în mod identic toți cei patru cilindri ai motorului.

Reducerea frecărilor interne

Pentru a îmbunătății și mai mult randamentul motorului eforturile inginerilor s-au concentrat și în sensul scăderii frecărilor interne ale motorului. Suprafețele interioare ale cilindrilor precum și pistoanele au fost acoperite cu materiale speciale antifricțiune, care reduc considerabil forțele de frecare din timpul funcționării. De asemenea, pistoanele au fost echipate cu segmenți de ungere U-FLEX care oferă cel mai bun compromis între randament (eliminarea uleiului în exces de pe pereții cilindrilor) și frecare (păstrarea unei pelicule fine de ulei pe cilindri). Acest tip de segmenți sunt deosebit de flexibili, ceea ce permite un contact optim și la variații ale diametrului cilindrului (datorită efectelor temperaturii și a presiunii).

Pachetul de tehnologii 1.6 dCi pentru creșterea performanțelor

Pentru a reduce capacitatea cilindrică a motorului de la 1.9 litri la 1.6 litri, păstrând în același timp performanțele dinamice (cuplul și puterea), un număr semnificativ de soluții tehnice au fost adoptate:

  • optimizarea galeriei de admisie pentru îmbunătățirea umplerii cilindrilor și pentru reducerea zgomotului motorului
  • utilizarea unui turbocompresor cu geometrie variabilă și inerție mică pentru reducerea timpului de răspuns
  • controlul turbioanelor de aer din cilindri („swirl control”) pentru îmbunătățirea umplerii cilindrilor la sarcini parțiale
  • reducerea raportului de comprimare (15.4:1) combinată cu creșterea presiunii se supraalimentare (2.7 bari)
  • injectoare cu 7 orificii pentru îmbunătățirea pulverizării combustibilului în camera de ardere
  • reducerea presiunii maxime de injecție la 1600 bari (comparativ cu 1800 bari) ceea ce a permis reducerea dimensiunilor injectoarelor

Pachetul de tehnologii 1.6 dCi pentru reducerea consumului de combustibil

Pentru a reduce emisiile de CO2 până la nivelul de 115 g/km motorul R9M înglobează mai multe tehnologii „prietenoase cu mediul”:

  • sistem Start&Stop combinat cu un sistem de recuperare a energiei în timpul frânării;
  • sistem de recirculare a gazelor de evacuare la presiune joasă („low pressure EGR”), Renault este primul constructor din Europa care utilizează acestă tehnologie
  • management termic optimizat al motorului
  • pompă de ulei cu cilindree variabilă
  • sistem de producere a turbioanelor în cilindri („variable swirl”)
  • injecție divizată, optimizată pentru regenerarea filtrului de particule

Reducerea emisiilor de CO2* asociată fiecărei tehnologii utilizată

Tehnologia Reducerea estimată de CO2 [%]
Reducerea capacității cilindrice                          5.5
Optimizarea rapoartelor de transmitere                           3
Sistemul Stop & Start                           3
Recuperarea energiei în timpul frânării                           3
EGR presiune joasă                           3
Management termic al motorului                           1
Pompă de ulei du cilindree variabilă                           1
„Swirl” variabil                          0.5
TOTAL                          20

*comparativ cu motorul 1.9 dCi (F9Q)

Sistemul Stop & Start

După cum o spune și numele, un sistem Stop & Start oprește automat funcționarea motorului când automobilul staționează. În acest mod se elimină perioadele de funcționare în gol ale motorului, cu impact asupra reducerii consumului și a emisiilor poluante. Acest sistem este mai eficient dacă  automobilul este exploatat în mediul urban, deoarece staționările automobilului sunt mai dese.

4_1.6_dCi_130_Energy_Stop_Start

Motorul diesel 1.6 130 dCi Energy – sistemul Stop & Start

  1. unitatea de comandă și control a sistemului Stop & Start
  2. calculatorul de injectie
  3. demaror

Modul de funcționare al sistemului Stop & Start

A – conducătorul auto apasă pedala de frână pentru a încetini automobilul. Concomitent apasă pedala de ambreiaj pentru a selecta poziția neutră a cutiei de viteze. Unitatea de control a sistemului Stop & Start (1) monitorizează aceste acțiuni pentru a putea decide oprirea motorului.

B – când viteza automobilului se apropie de valoarea 0 km/h, unitatea de control a sistemului Stop & Start (1) comandă calculatorului de injecție (2) oprirea motorului. Conducătorul automobilului ține pedala de frână apăsată.

C – cu motorul oprit, imediat ce conducătorul auto apasă pe pedala de ambreiaj (confirmare că dorește plecarea din loc), unitatea de control a sistemului Stop & Start acționează demarorul (2) care repornește motorul termic aproape instantaneu

Pentru a se asigura funcționarea nominală a motorului cu sistem Stop & Start, acesta a fost proiectat să reziste la 410 000 cicluri de pornire-oprire (echivalentul a 300 000 km). De asemenea, două funcții adiționale au fost adăgate pentru a crește siguranța sistemului Stop & Start:

  • când automobilul este în pantă, repornirea motorului se face la ridicarea piciorului de pe pedala de frână
  • motorul redemarează automat dacă este calat

Recuperarea energiei din timpul frânării automobilului

Acest sistem permite recuperarea energiei cinetice a automobilului din timpul frânarii și transformarea ei în energie electrică, stocată în baterie. Diferența față de un sistem convențional este dată în principal de tipul baterie, care pentru motorul R9M permite descărcări mai ample. Astfel, consumatorii electrici (lumini, încălzire electrică, sistem audio, etc.) sunt alimentați de la baterie chiar și când motorul este pornit. În acest fel se reduce încărcarea alternatorului și implicit puterea consumată de la motorul termic. Sistemul monitorizează starea de încărcare a bateriei și o încarcă în regimul de frânare al automobilului sau în regimurile de funcționare eficiente ale motorului.

Sistemul de recirculare a gazelor arse la presiune joasă

Un sistem EGR recirculă gaze arse din evacuare înapoi în galeria de admisie, pentru a fi reintroduse în motor. Astfel, o parte din masa aerului introdus în cilindri este înlocuită cu gaze arse, inerte, care reduc temperatura de ardere, nivelul de oxigen și implicit emisiile de oxizi de azot. Pentru a fi cât mai eficiente gazele arse sunt răcite înainte să fie reintroduse în motor.

Adițional sistemului EGR de înaltă presiune, Renault a introdus sistemul EGR de joasă presiune pentru a crește eficiența motorului și pentru a minimiza emisiile de oxizi de azot. Se numește sistem EGR de joasă presiune deoarece gazele de evacuare sunt prelevate după turbină și filtru de particule (presiune scăzută) și introduse în admisie înainte de compresor (presiune scăzută). Comparativ, la un sistem EGR convențional, de înaltă presiune, gazele arse sunt prelevate înainte de turbină (presiune mare) și introduse în admisie după compresor (presiune mare).

5_1.6_dCi_130_Energy_EGR

 Motorul diesel 1.6 130 dCi Energy – sistemele EGR de joasă și înaltă presiune

A – sistemul EGR de presiune joasă
B – sistemul EGR de presiune înaltă (convențional)

  1. admisie aer
  2. turbocompresor
  3. radiator de răcire aer comprimat (intercooler)
  4. motor
  5. galeria de evacuare
  6. filtru de particule
  7. radiator de răcire gaze arse
  8. supapă EGR de joasă presiune
  9. clapetă obturatoare de evacuare
  10. evacuare gaze arse

Pentru a optimiza eficiența sistemului EGR de joasă presiune, gazele arse sunt răcite cu ajutorul unui radiator (7). Obturatorul (9), poziționat pe galeria de evacuare, are rolul de a facilita curgerea gazelor arse în admisie. Astfel, când supapa EGR (8) este deschisă, pentru a crea o diferență de presiune între admisie și evacuare, clapeta (9) se închide, obturează galeria de evacuare și forțează gazele arse să intre în admisie.

Managementul termic optimizat al motorului

Acest sistem ajută motorul termic să atingă mai repede temperatura optimă de funcționare (aprox. 80 °C). În cazul în care motorul este rece arderea în cilindri este incompletă, se produc emisii mari de monoxid de carbon și hidrocarburi. De asemenea, la temperaturi scăzute, vâscozitatea uleiului nu este optimă, frecările sunt mai intense și consumul de combustibil crește.

Sistemul constă în utilizarea unei supape adiționale, comandată electric, care previne circulația lichidului de răcire în chiulasă și blocul motor. Astfel motorul atinge temperatura optimă de funcționare mai rapid, cu efect asupra reducerii consumului de combustibil și a emisiilor poluante.

6_1.6_dCi_130_Energy_termic

Motorul diesel 1.6 130 dCi Energy – managementul termic al motorului

  1. motor
  2. pompă de apă
  3. supapă comandată electric
  4. termostat
  5. radiator motor
  6. radiator habitaclu
  7. radiator EGR
  8. vas de expansiune

A – la pornirea la rece supapa (3) este închisă, împiedicând astfel circulația lichidului de răcire în jurul camerei de ardere
B – absența curgerii lichidului de răcire ajută la încălzirea mai rapidă a motorului
C – după ce motorul a ajuns la temperatura optimă de funcționare supapa (3) se deschide, circuitul de răcire funcționând ca un sistem convențional

Pompă de ulei cu cilindree variabilă

Acestă tehnologie permite modificarea capacității cilindrice a pompei de ulei în funcție de regimul de funcționare al motorului, cu scopul de a reduce puterea consumată de pompă de la motorul termic.

O pompă de ulei convențională, cu capacitate cilindrică fixă, debitează același volum de ulei indiferent de regimul de funcționare al motorului. Surplusul de debit, care se traduce printr-o suprapresiune a uleiului, este eliminat cu ajutorul unei supape de descărcare. Datorită acestui mod de funcționare o pompă de ulei convențională consumă putere de la motorul termic care este apoi disipată.

Pompa de ulei cu cilindree variabilă variază debitul pompei în funcție de regimul de funcționare al motorului, menținând în acest fel nivelul de presiune al uleiului dorit. Avantajul constă în consumul minim de putere de la motorul termic, eliminându-se astfel pierderea energiei în surplus.

7_1.6_dCi_130_Energy_pompa_ulei

Motorul diesel 1.6 130 dCi Energy – pompă de ulei cu capacitate cilindrică variabilă

  1. carcasă pompă
  2. inel de comandă (cilindrul pompei)
  3. rotor cu pale
  4. arc elicoidal
  5. admisie ulei
  6. evacuare ulei

A – Turație scăzută a motorului
Inelul de comandă (2) este descentrat în poziția extremă, capacitatea cilindrică a pompei fiind maximă

B – Uleiul atinge presiunea maximă dorită
Datorită diferenței de presiune între suprafețele (a) și (b) inelul de comandă (2) este centrat, diminuând astfel capacitatea cilindrică a pompei (menținerea presiunii uleiului la valoarea optimă)

Sistemul de producere a turbioanelor în cilindri („swirl”)

Termenul „swirl” descrie fenomenul de rotire al aerului în interiorul cilindrului, fenomen asemănător cu un vârtej de aer. Efectul de „swirl” este produs în timpul fazei de admisie și este amplificat în timpul fazei de comprimare al aerului. Acest efect de rotire al aerului îmbunătățește procesul de ardere și este controlat în funcție de regimul de funcționare al motorului.

8_1.6_dCi_130_Energy_swirl

 Motorul diesel 1.6 130 dCi Energy – efectul „swirl”

  1. admisie aer
  2. clapetă de „swirl”
  3. galerie de admisie superioară
  4. galerie de admisie inferioară
  5. conductă de „swirl”
  6. conductă de umplere
  7. admisie
  8. evacuare

A – clapeta de „swirl” (2) este deschisă, efectul „swirl” fiind redus
B – clapeta de „swirl” (2) este închisă, efectul de „swirl” fiind amplificat

Controlul efectului de „swirl” se face în funcție de regimul de funcționare al motorului. Datorită efectului de „swirl” raportul aer-combustibil se poate optimiza cu efect în scăderea consumului de combustibil și a emisiilor poluante.

Injecția divizată (multi-injecție)

Sistemele de injecție moderne utilizează tehnologia injecțiilor divizate numită și multi-injecție. Procedeul constă în divizarea cantității totale de combustibil, ce trebuie injectată în cilindru, în cantități mai mici, injectate succesiv.

Post-injecția este reprezentată de cantitatea finală de combustibil ce va fi injectată în cilindru. Momentul fiecărei injecții parțiale este controlată de calculatorul de injecție în funcție de regimul de funcționare al motorului.

În cazul în care motorul este prevăzut cu un filtru de particule este necesară regenerarea acestuia. O metodă de regenerare automată a filtrului de particule constă în întârzierea post-injecției. Astfel, se continua procesul de ardere și în galeria de evacuare, pentru a putea regenera (arde) particulelor stocate în filtru.

9_1.6_dCi_130_Energy_multi_injectie

Motorul diesel 1.6 130 dCi Energy – injecție divizată (post-injecția)

  1. injectoare
  2. calculator de injecție
  3. filtru de particule

Aproximativ la fiecare 1500 km post-injecția are loc pentru regenerarea filtrului de particule (3). Momentul și durata post-injecției este controlată de calculatorul de injecție (2) pe baza informației primite de la senzori.

Motorul diesel 1.6 130 dCi Energy – date tehnice

Cod motor R9M
Capacitate cilindrică [cm3] 1598
Alezaj x cursă [mm] 80 x 79.5
Număr cilindri / total de supape 4 / 16
Raport de comprimare 15.4:1
Puterea maximă [CP] @ [rot/min] 130 @ 4000
Cuplul maxim [Nm] @ [rot/min] 320 @ 1750
Injecție combustibil rampa comuna
Norme poluare Euro 5
Cutie de viteze 6 trepte (ND4)
Echipare Scenic, Megane
Consumul mixt combustibil [l/100km]* 4.4
Emisii CO2 [g/km]* 115

* pentru Scenic și Grand Scenic

Video –  motorul diesel 1.6 130 dCi Energy

Datorită performanțelor dinamice și a consumului redus de combustibil motorul 1.6 dCi Energy, ce echipează automobilele alianței Renault-Nissan, este un etalon în ceea ce privește tehnologia motoarelor diesel.

 

Articol preluat de pe www.e-automobile.ro

Sursa foto – Renault

 

Multa lume are impresia ca seria de sasiu a unui autoturism este un simplu numar unic prin care se defineste fiecare masina. Insa putini sunt cei care cunosc detaliile fiecarui caracter din cele 17 care compun o serie de caroserie. Iata ce inseamna si unde se gaseste ea pe masina noastra. principala-620x300

Orice sofer stie ca seria de sasiu a unui autoturism este un fel de CNP al acestuia: este unic si personal. Dar cei care cunosc semnificatia celor 17 caractere din care este constituita o serie de caroserie pot fi numarati pe degetele de la o mana. Si cum o serie de caroserie nu este un simplu numar de identificare, ci o adevarata carte de vizita a fiecarei masini, nu strica sa intelegem ce inseamna si cum sa o traducem.

Masinile au inceput sa fie stantate cu serie unica de caroserie incepand cu anii ’50, dar abia la sfarsitul anilor ’70 a inceput standardizarea seriilor asa cum le stim azi. Nu e de mirare ca primele automobile Dacia sau cele de epoca au serii scurte de sasiu, din 4 sau 5 caractere, serii ce erau consecutive la iesirea din uzina. Dar din motive de siguranta si pentru a oferi mai multe informatii soferilor, autoritatile din Statele Unite si Europa au stabilit ca toti producatorii sa aiba un singur tip de serie pentru orice masina, lucru pe care l-au adoptat si europenii sau japonezii. Mai exact, serii compuse din 17 caractere care spun o intreaga poveste a masinii, un fel de ADN care spune totul despre ea.

Primul caracter (W) al fiecarei serii de sasiu ne arata tara in care a fost fabricata masina. De exemplu:

S -Marea Britanie

1 sau 4 – Statele Unite

2 – Canada

3 – Mexic

J – Japonia

K – Coreea

W – Germania

U – Romania

Z- Italia

Al doilea caracter (B) al serii de sasiu ne arata producatorul. De exemplu:

A – Audi sau Jaguar

B – BMW sau Dodge

1 – Chevrolet

C- Chrysler

F – Ford

U – Dacia

G – General Motors

H – Honda

V – Volvo sau Volkswagen

D – Mercedes-Benz

N – Nissan

T – Toyota

Al treilea caracter (A) ne arata ce fel de vehicul este: camion, TIR, autoturism, autobuz, etc. In cazul acesta, fiecare producator are propriile insemnari ale seriei de sasiu. De exemplu, luand seria exemplificata mai sus care apartine unui BMW, la acest producator A inseamna autoturism de persoane.

Caracterele 4, 5, 6, 7 si 8 (GG834 din seria exemplificata) ne arata trasaturi specifice fiecarui model in parte. Din nou, acestea variaza foarte mult de la producator la producator, dar arata detalii despre tipul caroseriei (sedan, break, coupe, cabriolet, etc.), despre motorizare, despre culoare si despre unele dotari optionale. De exemplu, aceste cinci caractere pot spune daca masina este sedan, daca e pe benzina, ce culoare are si asa mai departe. Fiecare producator are propriul mod de identificare a fiecarei trasaturi. De exemplu, G poate insemna o masina sedan, 8 inseamna motor V8, iar 3 si 4 inseamna nivelurile de echipare.

Al 9-lea caracter (6) este un caracter de securitate ce confirma acuratetea celorlalte 8 caractere dinaintea sa. Fiecare producator are propriul marcaj sau este litera X, considerata universala.

Al 10-lea caracter (1) ne arata anul de fabricatie al masinii. Numerotarea a inceput in 1971 si a devenit obligatorie in 1977 la toti producatorii, asa ca s-a luat in calcul anul 1971 chiar daca nu toate masinile aveau seriile standardizate. De exemplu, al 10-lea caracter care poate fi un numar sau o litera inseamna:

1 = 1971 sau 2001

2 = 1972 sau 2002

––––––-

9 = 1979 sau 2009

A = 1980 sau 2010

B = 1981 sau 2010

C = 1982 sau 2011

D = 1983 sau 2012

––––––-

Y = 2000 sau 2030

ATENTIE! Seriile de sasiu se numeroteaza fie cu cifre de la 1 la 9, fie cu literele alfabetului A, B, C, D, E, F, G, H, J, K, L, M, N, P, R, S, T, V, W, X, Y. Literele I, O, Q, U si Z nu sunt luate in calcul din doua motive: numarul trebuie sa se repete o data la 30 de ani, asa ca era nevoie de numai 21 de caractere la care se adauga numerele de la 1 la 9. In al doilea rand, acele caractere eliminate din alfabet puteau fi confundate cu unele numere.

Al 11-lea caracter (D) ne arata codul pe care il are uzina in care a fost asamblata masina. Fiecare producator, mai ales cei cu fabrici in mai multe tari, si-au numerotat diferit fiecare fabrica pe care o au pe intregul mapamond. Unii producatori au cate un numar special pentru fiecare linie de asamblare, asa ca este posibil sa nu fie acelasi caracter pentru doua masini fabricate in aceeasi uzina.

Caracterele 12, 13, 14, 15, 16 si 17 (N81194) reprezinta seria unica a masinii. Este numarul cu care masina a iesit de pe linia de asamblare, ultimele 4 caractere aratand un numar consecutiv fata de masina care a iesit inainte. Din seria exemplificata, N8 probabil este numerotarea unui an si a unei luni anume, iar 1194 este masina cu numarul 1194 care a iesit pe usa uzinei in acel interval de timp. Inainte de aceasta a iesit pe usa masina cu numarul 1193 si dupa ea a iesit masina cu numarul 1195.

Asadar, daca ne uitam din nou la seria mentionata mai sus, adica WBAGG83461DN81194, ne dam seama ca este o masina fabricata in Germania, un BMW, autoturism, fabricat in 2001 in uzina din Munchen (D).

Interesant este ca exista anumite site-uri specializate pe marci care, daca introduci seria de sasiu completa, iti arata detalii mai complexe despre masina. Adica sunt aplicatii care stiu sa decodeze si acele caractere care spun echiparea de fabrica a masinii, culoare, motorizare, etc. Cum se intampla in cazul marcii Mercedes-Benz care are o baza de date bine pusa la punct cu toate modelele fabricate.

Locatia seriei de sasiu in functie de marca masinii:

Cam orice sofer stie unde este localizata seria de sasiu a masinii personale, dar nu strica sa dam cateva exemple de la cele mai importante marci auto, in caz ca este cineva care doreste sa achizitioneze un vehicul la mana a doua si nu stie unde sa se uite dupa seria de sasiu pentru a verifica daca este la fel cu cea din documente:

Audi – partea din stanga bordului, vizibila prin parbriz si cum deschizi capota, pe centrul peretelui despartitor dintre motor si habitaclu, sub ansamblul de stergatoare;

BMW – partea din stanga bordului, vizibila prin parbriz, sub capota pe panoul peretelui despartitor, pe oala amortizorului fata;

Nissan – in habitaclu sub scaunul pasagerului sau sub capota, pe panoul peretelui despartitor;

Mercedes-Benz – langa stalpul din stanga parbrizului;

Volkswagen – stalpul din stanga, vizibil prin parbriz, pe interiorul aripii din dreapta sau pe stalpul central din dreapta.

Alte masini au in general seria de sasiu stantata in unul din aceste locuri:

– pe peretele ignifug (tabla despartitoare dintre motor si habitaclu), vizibila cum se deschide capota, sub stergatoare;

– sub scaunul pasagerului, sub o bucata de mocheta care se ridica; a doua

– pe stalpul central al masinii, cum se deschide portiera;

– in portbagaj, in lateral;

– pe interiorul aripii din fata, cum te uiti in spatele rotii, spre portiera;

– pe oala amortizorului;

– alte locatii in care este pusa o placuta nituita sau un abtibild, dar care nu este luat in calcul de RAR.

Sursa: www.aprilparts.ro

Rezervările de cazare și împachetarea bagajelor sunt doi pași importanți în pregătirea călătoriei dumneavoastră spre destinația aleasă pentru vacanță. Însă, trebuie să vă amintiți să programați și o verificare completă a vehiculului dumneavoastră, care să includă și componentele “ascunse”, acestea jucând un rol important în ceea ce privește siguranța.

“Mulți consumatori înțeleg importanța verificării nivelului de ulei, a anvelopelor și a frânelor, însă există un număr de componente ascunse sub vehicul care merită la fel de multă atenție,” spune Bill Dennie, vicepreședintele și managerul general, Europe Aftermarket, al Tenneco, producătorul amortizoarelor și pieselor de suspensie Monroe. “Amortizoarele uzate pot reduce abilitatea vehiculului dumneavoastră de a evita un accident, iar un braț sau o articulație ruptă poate cauza pierderea controlului.”

Unii proprietari de vehicule cred, în mod eronat, că rolul principal al amortizoarelor este acela de a amortiza denivelările. De fapt, amortizoarele sunt proiectate pentru a controla mișcarea arcurilor, ceea ce ajută la menținerea anvelopelor în contact cu suprafața drumului. În lipsa acestei forțe de control, este foarte probabil ca anvelopele să piardă aderența, fapt care reduce precizia direcției, anulând performanțele și stabilitatea vehiculului. În fapt, prezența unui singur amortizor uzat poate crește distanța de frânare a vehiculului dumneavoastră cu câțiva metri, atunci cand conduceți pe suprafețe denivelate. De aceea, în ciuda faptului că aveți anvelope și frâne noi, performanța de frânare poate fi diminuată dacă unul sau mai multe dintre amortizoare nu își face treaba.

Precizia direcției și stabilitatea sunt factori importanți, în egală măsură. Un alt rol important al amortizoarelor este acela de a controla transferul greutății vehiculului pe axa față/spate și pe axa dreapta/stânga. În timpul virajelor, sau în timpul unei manevre evazive efectuată la viteză mare, vehiculul are tendința de a se înclina deoarece centrul de greutate se schimbă. Amortizoarele care funcționează corect vor controla acest transfer de greutate pentru a ajuta la menținerea vehiculului pe traiectoria stabilită de direcție.

Inginerii Tenneco au realizat, recent, o serie de teste care demonstrează efectele amortizoarelor uzate în situații obișnuite de trafic. Unul dintre aceste teste arată diferența în caracteristicile de manevrare a unui vehicul echipat cu amortizoare noi față de unul echipat cu amortizoare uzate cu 50%.

“Este ușor să uităm de amortizoare pentru că, în multe cazuri, acestea se uzează atât de gradual încât s-ar putea să nu simțim pierderea de performanță a direcției, frânării și stabilității,” explică Dennie. “Amintiți-vă când a fost ultima dată când v-ați verificat vederea – s-ar putea să fiți surprinși să aflați că aveți nevoie de o rețetă mai puternică. Din cauză că vederea se poate altera atât de gradual, este dificil de observat diferența până problema nu este corectată.”

Specialiștii din reparații auto recomandă ca amortizoarele să fie verificate în mod amănunțit la fiecare 20.000 de kilometri și ca parte a fiecărei înlocuiri a anvelopelor, în momentul reglării direcției sau a reparațiilor la sistemul de frânare. Această verificare trebuie, de asemenea, să includă toate componentele de timonerie/suspensie, inclusiv articulațiile, capetele de bară și brațele. Aceste verificări vă pot, de asemenea, ajuta să economisiți bani pe termen lung. Amortizoarele și alte componente ale suspensiei uzate pot afecta alinierea vehiculului și pot duce la uzura prematură a anvelopelor. Unul dintre cele mai obișnuite semne a unui amortizor uzat este “ambutisarea” anvelopei, care implică “distorsionare” suprafeței profilului. Acest tip de uzură poate fi cauzată de bătaia necontrolată a anvelopei în asfalt, la viteze mari. Un amortizor care funcționează corect va controla tendința anvelopei de a ricoșa din suprafața drumului.

“Cea mai bună metodă de a vă asigura siguranța în timpul condusului este aceea de a vă putea baza pe un atelier de încredere pentru inspecții și reparații periodice,” mai spune Dennie. “Profesioniștii auto de azi au acces la traininguri tehnice și resurse de diagnoză de înaltă clasă și vă pot ajuta în menținerea în siguranță a vehiculului pentru mulți, mulți ani.”

Functia polifenolului la filtrele de habitaclu MANN-FILTER FreciousPlusMANN-FILTER_Frecious_Plus_fuer_Transporter

Informatii generale despre polifenoli:

Polifenolii sunt produse intermediare din plante, care sunt produse, in general, in timpul proceselor biochimice metabolice. Putem mirosi si vedea multi polifenoli deoarece acestia dau fructelor si legumelor gustul, aroma si culoarea.

Polifenolii sunt considerati a fi benefici pentru sanatate si, de aceea, sunt deseori adaugati produselor alimentare ca suplimente nutritionale. Se considera ca reduc riscul dezvoltarii cancerului, precum si al afectiunilor inimii si ale sistemului circulator, si ajuta la intensificarea aromei produselor. Unii polifenoli au proprietati antiinflamatoare si antimicrobiene.

Alta caracteristica speciala a polifenolilor este aceea ca pot forma compusi impreuna cu proteine. In industria alimentara, aceste reactii chimice sunt, in general, nedorite (de exemplu, pot face ca berea sa devina prea tulbure); insa, in industria filtrarii, aceste reactii reprezinta o modalitate utila de a lega alergenii de fibrele din filtrele de habitaclu, devenind astfel inofensivi.

Ce sunt alergenii si ce efect au asupra noastra?

Alergenii sunt, in mod obisnuit, proteine sau compusi proteici, care sunt identificate ca si corpuri straine de catre sistemul imunitar al persoanei alergice, cauzand o reactie exagerata a acestuia. Reactia alergica rezultata poate lua forma tusei, stranutului, umezirea ochilor, etc.

Cauzele primare ale acestor reactii sunt granulele de polen care contini alergeni. Granulele de polen sunt printre cele mai mari particule separate de filtrele de habitaclu, iar filtrele de inalta performanta elimina polenul in proportie de aproape 100%. Cu toate acestea, intrebarea este cum este indepartat polenul dupa filtrare?

Descrierea rolului plifenolilor din filtrele de habitaclu:

Influentele ecologice (cum ar fi umiditatea sau fluctuatiile de temperatura) pot avaria exteriorul oricarei granule de polen captata de filtru, cauzand eliberarea alergenilor in atmosfera. Pentru a preveni acest lucru, valorificam abilitatea polifenolilor de a absorbi alergenii. Odata absorbiti, alergenii nu mai pot fi separati si raman fixati in mediul de filtrare, prevenind orice potentiale reactii alergice.

Promoveaza polifenolii dezvoltarea microbilor si a mucegaiului?

Fiind produse naturale, polifenolii sunt descompusi de microorganisme si, in conditiile potrivite, vor promova cresterea sporilor de mucegai din aerul din jurul nostru. Pentru a preveni aceste procese naturale, filtrele de habitaclu care contin polifenoli – cum ar fi MANN-FILTER FreciousPlus – trebuie echipate cu un scut biocid. Acesta opreste descompunerea polifenolilor si previn, de asemenea, trecerea bacteriilor si a mucegaiului prin filtrul de habitaclu in fluxul de aer curat si, in consecinta, in compartimentul pasagerilor.

Este functia MANN-FILTER FreciousPlus dovedita?

Testele efectuate de catre corpului de testare “bifa Umweltinstitut GmbH” (fondat în 1991 de catre guvernul landului Bavaria si orasul Augsburg) confirma ca filtrele de habitaclu MAN-FILTER FreciousPlus au atat proprietati antialergice (>98% in testul ELISA), cat si antimicrobiane (>98% conform DIN EN ISO 846 A+C).

Compresorul este nucleul sistemului de aer conditionat (A/C). Permite circulatia refrigerantului in circuitul A/C, pompand gazul care vine din evaporator, comprimandu-l si trimitandu-l inapoi in bucla, cu presiune si la temperatura mare.

Tehnologii principale pentru compresoare A/C: compresoare cu volum fix (legat de rotatia motorului) si compresoare cu volum variabil (foloseste o placa oscilanta care permite mai multe tipuri de miscari).

Delphi ofera o gama completa de tehnologii pentru compresoare echipament original (OE): patentele Delphi CVC, V7, V5, SP, H6, R4 pentru a raspunde diferitelor specificatii ale constructorilor globali de autovehicule, legate de dimensiunile masinii si performantele sistemului A/C.

 

Compresoarele Variabile Compacte Delphi – Gama CVC

Gama CVC a Delphi se bazeaza pe un mecanism simplu cu placa oscilanta si miscare armonica, cu o gama larga de avantaje:

– Cu sau fara ambreiaj, ceea ce permite reducerea semnificativa a greutatii si eficienta a consumului;
– Integrare optima in angrenajul masinii;
– Management A/C mai eficient, din punct de vedere al consumului de carburant;
– Produce vibratii si zgomot mai putine decat modelele actuale;
– Viteza de operare mare.

Performantele imbunatatite ale mecanismului fac linia CVC adaptabila atat la comenzi pneumatice, cat si la comenzi electronice.

 

Cand este necesara inlocuirea compresorului:
– Lipsa sau abundenta uleiului refrigerant;
– Coroziune interna;
– Lipsa intretinerii (inlocuirea regulata a filtrului uscator);
– Circuit blocat – filtrul uscator este infundat si/sau valva de expansiune este blocata;
– Lipsa sau incorecta evacuare a sistemului la montare a noului compresor;
– Probleme electrice la ambreiaj;
– Un compresor defect are ca efecte:

  • Nefunctionarea sistemului A/C;
  • Potentiale defecte la alte componente A/C.

 

De ce compresoarele Delphi?

– Delphi este unul dintre cei patru furnizori OE de top;
– Peste 50 de ani de inovatii si experienta in fabricarea compresoarelor;
– Capacitatea de productie mondiala a Delphi este de peste opt milioane de compresoare anual;
– Delphi furnizează atat compresoare cu volum fix, cat si cu volum variabil principalilor constructori de vehicule;
– O gama larga si completa de solutii si tehnologii ca raspuns la diferitele dimensiuni auto şi performante A/C;1418205457_Delphi

– Programul CVC, fabricat in Europa: mai putin zgomot, confort sporit, economie de combustibil imbunatatita;
– O gama aftermarket cuprinzatoare, care acopera peste 93% din parcul auto european, echipat cu A/C;
– Compatibil cu actualele si viitoarele norme legate de emisiile poluante.

castrol_8In laboratorul de testare Mahle din orasul austriac St. Michael, filtrele trebuie sa reziste la provocari mult mai mari decat cele cu care se vor confrunta mai tarziu in interiorul vehiculului.

Filtrele trebuie sa fie robuste. Ele  trebuie sa fie capabile sa reziste la presiuni mari, temperaturi extreme si vibratii puternice – si, in functie de conditiile de drum, trebuie sa poata absorbi mult praf sau nisip. De aceea, inainte sa fie folosite in motoare, filtrele Mahle Original si Knecht nu sunt testate doar in conditii obisnuite, dar sunt expuse la conditii extreme care depasesc cu mult sarcinile din timpul “vietii lor normale” sub capota.

Toate acestea au loc la Mahle Filter Systems Austria GmbH in St. Michael, unde exista un laborator de testare, pe langa masurile de asigurare a calitatii direct integrate in procesul de productie. Pe o suprafata de aproximativ 1.000 de metri patrati, sunt peste 30 de statii de testare in care 40 de ingineri si tehnicieni supun materialele la sarcini maxime. Spre exemplu, la presiuni de pana la 40 bar – sau la pulsatii de presiune la temperaturi extreme de -40°C sau 150°C, la care modulele de filtrare trebuie sa reziste de sute de mii de ori. De asemenea, rezistenta trebuie dovedita si in cazul atacurilor chimice, a vibratiilor puternice si a prafurilor fine.

Este un drum lung si anevoios pana se ajunge la productia de serie, iar primii pasi sunt cei virtuali. Sarcinile de design sunt determinate prin utilizarea simularilor efectuate cu ajutorul computerelor de inalta performanta. Componentele complexe ale filtrului sunt demontate in cuburi minuscule, mai usor de calculat, si apoi asamblate. “Utilizand metoda elementelor finite, suntem capabili sa analizam fortele, conexiunile sudate si deformarile in mod realist, fara a fi nevoie sa construim sisteme de ansambluri complicate si fara a produce componente costisitoare prin turnare”, spune Hans-Peter Lang, seful segmentului de dezvoltare din St. Michael. Primele piese, care deseori vin din imprimante 3D, sunt produse doar după aceasta faza de dezvoltare. Apoi, departamentul propriu de producere de matrite realizeaza dispozitivele pentru componentele modulului de filtrare.

Filtrul este dezvoltat in stransa colaborare cu inginerii din industria motoarelor si autovehiculelor care, deseori prezintă inginerilor Mahle diferite provocari speciale. La urma urmei, formele frumoase si aerodinamice ale caroseriilor inseamna, de multe ori, ca spatiul este limitat. Pentru a atinge performante bune, filtrare buna de combustibil si cele mai lungi intervale de inlocuire, dezvoltatorii de la Mahle trebuie sa recurga la o multime de solutii si sa utilizeze materiale speciale. Spre exemplu, pentru carcasa se utilizează hartie de filtrare intarită cu fibra de sticla sau materiale chimice sofisticate. Iar pentru a asigura functionarea fiabilă a produselor Mahle, pe o durată cat mai indelungata de timp, acestea trebuie, in primul rand, sa ajunga la destinatie în siguranta. De aceea, inginerii dezvolta si unitati optime de ambalare si transport – atat pentru echipamentul original, cat si pentru aftermarket.

Monroe a introdus noi ambalaje globale pentru amortizoarele Monroe OriginalMock_Up_Original_Box

Tenneco a introdus noi ambalaje globale atractive pentru gama completa de amortizoare Monroe Original. Noul ambalaj aliniaza infatisarea pe piata a marcii pentru amortizoare de autoturism pe toate pietele, oferind rezistenta crescuta si o imagine moderna, ecologica.

Noul design este ultimul dintr-o serie de imbunatatiri aduse ambalajelor care vor permite marcii Monroe sa construiasca pe forta sa globala, printr-o prezenta consistenta in fiecare piata. Anterior, Tenneco a introdus noi ambalaje globale pentru amortizoarele Monroe Magnum și kiturile Monroe Strutmate Mounting Kit (MK) și Protection (PK), kituri de montaj și protectie.

“Monroe este una dintre cele mai populare marci de componente de control al tinutei de drum si suspensiei din lume. Ambalajele nostre aliniate global ajuta la imbunatatirea acestei popularitati, asigurand faptul ca clienții din orice piata au o experienta consistenta cu marca si produsele noastre”, a spus Eric Van Schuerbeeck, manager de produs Ride Control Group, Tenneco Aftermarket EMEA.

“Ambalajul global complementeaza, de asemenea, investitiile continue ale companiei in acoperirea vehiculelor in toate regiunile”, a mai adaugat Van Schuerbeek.

Noul ambalaj Monroe Original propune un design curat, atractiv, care se potriveste cartoanelor preferate de constructorii de automobile. Imaginea grafica simplificata reduce utilizarea vopselelor daunatoare mediului, accentuand, in acelasi timp, emblematicul logo al marcii Monroe.

Amortizoarele Monroe Original sunt proiectate in mod special pentru piata de piese de schimb. Fiecare amortizor este proiectat pentru a compensa uzura suspensiei vehiculului, pentru a asigura performante de directie, franare si stabilitate exceptionale intr-o gama larga de situații.

Noile ambalaje continua investitia puternica a marcii in produse, training si alte resurse gandite pentru a oferi sprijin profesionistilor si consumatorilor prin tehnologiile Tenneco.

res_f69647ba8278fcf6ed1fc6a1e5fce079Ulei cu performante foarte ridicate, obtinut pe baza de tehnologie sintetica ELF, destinat lubrifierii  motoarelor pe Benzina si Diesel.

Aplicatii:

  •  Recomandat tuturor motoarelor pe Benzina (cu multivalve,cu turbocompresor, cu sau fara convertor catalitic) si Diesel – cu sau fara turbocompresor – al autoturismelor si vehiculelor  utilitare usoare.
  • Special adaptat exigentelor motoarelor Diesel   echipate cu injectie directa.
  •  Recomandat pentru toate tipurile de rulare (urban, interurban, autostrada) si conditiilor extreme.
  •  Este destinat tuturor stilurilor de conducere, in special celui sportiv si celui la viteze mari.

Consultaţi manualul de întreţinere a autovehiculului pentru a cunoaşte recomandările constructorului

Specificaţii şi aprobări:

Specificatii internationale: ACEA A5/B5; API SL/CF.

Omolagarile constructorilor: RENAULT RN0700 (exceptie 2.0 16V Renault Sport, 2.0 T Renault Sport, V6 Renault Sport).

Avantaje:

  •  Asigura un consum redus de carburant.
  •  Excelenta protectie a motoarelor, in special impotriva uzurii .
  •  Remarcabila stabilitate termica si rezistenta la oxidare, ce garanteza performantele uleiului chiar si in conditii  extreme de functionare.
  •  Elf Evolution 900 SXR 5W30  a fost conceput pentru a-si mentine  performantele intre perioadele de schimb.

Caracteristici:

ELF EVOLUTION 900 SXR 5W-30               Metode                 Unitati        Clasa 5W-30
Densitatea la 15°C                                  ASTM D1298              kg/m³                857
Vascozitatea la 40°C                               ASTM D445               mm²/s               55.6
Vascozitatea la 100°C                             ASTM 445                  mm²/s               9.9
Indice de vascozitate                              ASTM D2270                  –                   170
Punct de curgere                                    ASTM D97                     °C                  – 36
Punct de inflamabilitate                          ASTM D92                     °C                   230
T.B.N.                                                     ASTM D2896            mgKOH/g              10

res_85ff08d7283375fdf6576f4a1208aa59Ulei cu performante foarte ridicate, obtinut pe baza de tehnologie de sinteza ELF, destinat lubrifierii tuturor motoarelor Diesel.

Aplicatii:

  •  Recomandat tuturor motoarelor Diesel, supraalimentate sau aspiratie naturala care echipeaza autorurismele si vehicule utilitare usoare.
  •  Recomandat pentru toate tipurile de rulare (urban, interurban, autostrada) in special in conditii de functionare severe.
  •  Este destinat tuturor stilurilor de conducere, in special celui sportiv, la viteze mari.
  •  Special conceput pentru a corespunde solicitarilor constructorilor de autoturisme pentru prelungirea intervalelor de schimb.

Consultaţi manualul de întreţinere a autovehiculului pentru a cunoaşte recomandările constructorului

Specificaţii şi aprobări:

Specificatii internationale: ACEA A3/B4; API SN/CF.

Omolagarile constructorilor: Renault RN0710 si RN0700.

Avantaje:

  •  Excelenta protectie a motoarelor, in special impotriva uzurii la nivelul sistemului distributiei.
  •  Asigura o curatire optima motorului.
  •  Remarcabila stabilitate termica si rezistenta la oxidare, ce garanteza performantele uleiului chiar si in conditii foarte severe de functionare.
  •  Lubrifiere imediata a componentelor motorului la pornirea la temperaturi scazute, prelungind durata de viata a motorului.
  •  Mentinerea performantelor lubrifiantului intre perioadele de schimb.

Caracteristici:

ELF EVOLUTION 900 SXR 5W-40               Metode                 Unitati        Clasa 5W-40
Densitatea la 15°C                                  ASTM D1298              kg/m³                855
Vascozitatea la 40°C                               ASTM D445               mm²/s                90
Vascozitatea la 100°C                             ASTM 445                  mm²/s              14.7
Indice de vascozitate                              ASTM D2270                  –                   172
Punct de curgere                                    ASTM D97                     °C                 – 42
Punct de inflamabilitate                          ASTM D92                     °C                   230
T.B.N.                                                     ASTM D2896            mgKOH/g             10

res_e9140463835fcb8a5d6e198766b0b099Ulei semisintetic cu performante ridicate, obtinut prin tehnologie ELF. Special conceput pentru motoarele  Diesel ale autoturismelor, astfel incat sa raspunda reglementarilor ultimelor tehnologii ale injectiei directe.

Aplicatii:

  • Recomandat tuturor motoarelor Diesel ce echipeaza autoturismele si vehiculele utilitare usoare.
  • Special adaptat exigentelor motoarelor Diesel de tehnologie recenta, mai ales celor echipate cu injectie directa, cu sau fara sistem „Common Rail”.
  • Perfect adaptabil tuturor tipurilor de trafic(urban, interurban, autostrada) si conditiilor extreme(temperaturi ridicate).

Consultaţi manualul de întreţinere a autovehiculului pentru a cunoaşte recomandările constructorului.

Specificaţii şi aprobări:

Specificatii internationale: ACEA  A3/B4; API   SL/CF.

Omolagarile constructorilor: Renault Diesel fara Filtru de Particule(FDP); VW 501.01/505.00; MB – approval 229.1.

Avantaje:

1. Performante foarte inalte

– Tehnologia uleiului semisintetic ELF asigura mentinerea in timp a performantelor lubrifiantului, si intervalele prelungite de schimb conform normelor impuse constructorii de autovehicule.

– Excelente proprietati detergente care asigura motorului cele mai bune performante.

2. Proprietati imbunatatite,specifice motoarelor Diesel – Special conceput pentru a raspunde exigentelor specifice motoarelor cu injectie directa. Injectia directă imbunatateste puterea si cuplul motor, scade consumul de carburant, dar in acelasi timp creste temperatura de functionare a motorului. De accea este importanta utilizarea unui lubrifiant capabil să protejeze motorul la temperaturi ridicate.

3. Mareste durata de viata a motorului – Un indice de vascozitate ridicat, care permite o rezistenta excelenta la temperaturi ridicate si de asemenea o lubrifiere rapida a componentelor motorului la pornirea la rece. Aceasta protectie optima prelungeste durata de viata a motorului.

Caracteristici:

ELF Turbo Diesel  10W-40             Metode               Unitati                 Clasa de vascozitate 10W-40

Densitatea la 15°C                      ASTM D1298            Kg/m³                               873
Vascozitatea la 40°C                   ASTM D445             mm²/s                            96.81
Vascozitatea la 100°C                 ASTM 445                mm²/s                            14,81
Indicele de vascozitate               ASTM D2270                –                                   160
Punctul de curgere                     ASTM D97                   °C                                 – 24
Punctul de inflamabilitate            ASTM D92                  °C                                  232